Imensul talent le-a fost recunoscut de semenii lor si de mai multe generatii de cititori. Poate va intrebati, uneori, de ce personalitati marcante, precum Dostoievski, Verlaine, Oscar Wilde si altii, au stat in inchisoare sau exil si daca acest lucru a avut vreun impact asupra operei lor.
Iata ce puteti afla despre 5 scriitori, care si-au petrecut viata intr-un mod tumultos, potrivit L'Internaute.
1. Feodor Dostoievski, de la inchisoare la mantuire
In tinerete, marele scriitor rus frecventa cercurile socialiste cu baze utopiste, care luptau cu absolutismul tarului Nicolae I. A fost arestat, condamnat la moarte, apoi gratiat, pedeapsa comutandu-i-se la 4 ani de deportare intr-un lagar din Siberia. Va scrie "Amintiri din casa mortilor" si toata viata va ramane consecvent ideii ca a pacatuit, fiind condamnat pe drept.
2. Paul Verlaine, pistolar exagerat
Relatia tumultoasa pe care Verlaine a intretinut-o cu Rimbaud il va conduce spre detentie. In timpul unei dispute violente, Paul Verlaine, furios, a tras doua focuri de revolver asupra iubitului sau, ranindu-i usor incheietura mainii.
In 1873, a fost condamnat la 2 ani inchisoare, chiar daca ulterior Arthur Rimbaud (a carui homosexualitate a fost stigmatizata de judecatori) si-a retras plangerea. "Poetul blestemat" a fost incarcerat la Bruxelles, apoi la Mons.
La iesirea din temnita, Verlaine decide sa puna capat relatiei cu Rimbaud. Evolueaza in poezie si publica, printre altele, culegerea de poeme, "Intelepciune" (1881).
3. Oscar Wilde, tulburatorul dandy
A avut o relatie cu tanarul Alfred Douglas de Queensberry, intr-o perioada cand homosexualitatea era interzisa de legea britanica. Marchizul de Queensbery, tatal lui Douglas, il ataca pe scriitor, considerandu-l orgolios si dispretuitor. @N_