Un vechi proverb românesc spune că "locul banului este acolo unde ştii să îl prăşeşti mai cu agerime".
În ediţia ZF de marţi 27 februarie 2012, d-l Adrian Cojocar a publicat articolul "Dividendele, o fata morgana a investitorilor de pe bursă". Articolul respectiv oferă o pespectivă incompletă şi pe alocuri imprecisă asupra atracţiei investitorilor pentru dividendele oferite de companiile listate la bursă. Mă voi referi la două aserţiuni pentru care argumentaţia oferită de autorul opiniei este discutabilă şi care invită la o dezbatere mai largă din partea analiştilor şi a investitorilor la Bursa din Bucureşti.
Cele două puncte sunt de fapt întrebările cheie ale oricărei decizii de investiţii, respectiv alocarea de capital şi guvernanţă corporatistă.
Mai întâi, conform autorului articolului, "în esenţă distribuirea de cash din profit către acţionari nu are nicio influenţă asupra randamentului obţinut de investitor".
Pentru simplitatea argumentaţiei, voi face referire strict la SIF-uri, însă analiza poate fi extinsă la orice altă companie listată.
Aprobarea politicii de dividend şi respectiv alocarea de capital sunt prerogative fundamentale ale acţionarilor companiei, iar managementul are rolul de a explica şi justifica cu argumente solide în Adunarea Generală modul de alocare a profitului net propus la vot acţionarilor.
În cazul SIF-urilor, o distribuire în proporţie de 100% a profitului serveşte cel mai bine intereselor acţionarilor de a maximiza averea acestora. Reinvestirea profitului ar avea sens doar în măsura în care fiecare 1 leu reinvestit ar crea cel puţin 1 leu în valoare de piaţă pentru acţionari. La SIF-uri acest lucru însă nu se întâmplă.
Presupunând că SIF-urile ar reinvesti 100 lei din profitul net în active care generează un randament anual de 10%, creşterea marginală a activului net rezultat este de 10 lei. Dator