Excelenta sa, domnul Adrian Vierita, ambasadorul nostru in SUA, a trimis o scrisoare catre ziarul american The New York Times, ca reactie la un articol in care se afirma ca "pancartele si scandarile protestatarilor din Bucuresti l-au echivalat pe presedintele Traian Basescu, cu o popularitate in scadere si cu o autoritate din ce in ce mai mare, cu fostul dictator Nicolae Ceausescu".
Demersul ambasadorului roman este firesc, birocratic chiar, domnia sa isi face datoria de a apara imaginea presedintelui republicii pe care o reprezinta intr-o tara straina.
Exista insa "mica" problema ca afirmatiile pe care le face in scrisoare devin mai curand argumente in favoarea tezei sustinute de jurnalistii americani, anume ca in Romania ne confruntam cu mostenirea comunismului.
Spune domnul ambasador: "In decembrie 2006, intr-o adresare Parlamentului, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist totalitarist din Romania (1945-1989) ca fiind ilegitim si criminal, bazandu-se pe un raport riguros scris de presedintele Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, condusa de profesorul Universitatii din Maryland, Vladimir Tismaneanu, o autoritate pe tema istoriei comunismului".
La aceasta afirmatie vom adresa domnului ambasador, dar si initiatorilor "condamnarii" comunismului de la tribuna parlamentara, urmatoarea intrebare: ce efecte ar fi avut condamnarea nazismului german printr-un "raport riguros" si un discurs cu huiduieli, fara sa se mai fi organizat Procesul de la Nurenberg si seria de mii de procese penale prin care s-au condamnat la moarte sau la inchisoare criminalii de razboi din NSDAP, SS, SA, Wehrmacht si alte componente ale regimului nazist?
Raportul Comisiei Tismaneanu a fost lipsit de efecte juridice si a avut un rezultat contrar intentiei, anume ca din perspectiva penala a oferit conte