Departe de ochii lumii, într- o clădire dezafectată din Deva, judeţul Hunedoara, un om a fost bătut crunt de un tânăr.
La scurt timp, în urma rănilor căpătate, bărbatul a murit. Vestea i-a revoltat pe oamenii care l-au cunoscut deoarece cel bătut, Francisc, deşi era un om al străzii, era cunoscut în oraş pentru bunul simţ de care dădea dovadă.
Mulţi spuneau că nu merita soarta pe care a avut-o. Tragedia a ieşit la iveală în urmă cu două zile, deşi crima a avut loc pe 29 februarie.
În seara acelei zile, mai exact, în jurul orei 21.30, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de UPU Deva cu privire la faptul că un echipaj al ambulanţei a adus, pentru acordare de îngrijiri medicale, o persoană de sex masculin, care a decedat la scurt timp.
Ultimul bănuţ Poliţiştii au demarat, imediat, cercetările şi au reuşit să îl identifice pe Francisc M., de 58 de ani, "persoană fără adăpost". Vineri, legiştii au făcut necropsia cadavrului.
Au constatat că acesta a murit în urma insuficienţei cardio-respiratorie, provocată de mai multe lovituri primite în torace şi în abdomen. În urma acestei concluzii, poliţiştii au pornit în căutarea celui care l-a lovit pe Francisc.
Astfel au dat de urma lui Alexandru C., un tânăr de 23 de ani. Luat la întrebări, acesta a povestit că, pe 29 februarie, l-a găsit pe Francisc în clădirea unde dormea.
I-a cerut bani, însă "bătrânul" om al străzii nu avea decât cinci lei şi nu a vrut să îi dea. Atunci, l-a lovit cu picioarele şi i-a luat cei cinci lei. Un alt om al străzii l-a găsit. Prea târziu, însă. Ucigaşul a fost reţinut pentru omor.