Revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin nu va bulversa relatiile dintre Moscova si tarile occidentale pe termen scurt, dar Vestul poate si trebuie sa joace un rol mai activ pentru a favoriza deschiderea in Rusia, afirma expertii intervievati de AFP.
O anumita stare de stanjeneala era aproape palpabila luni in capitalele occidentale, a doua zi dupa victoria lui Vladimir Putin in primul tur al alegerilor prezidentiale.
Cancelarul german Angela Merkel a fost singurul care a reactionat in cursul diminetii. Ea si-a transmis urarile de succes catre Putin si a vorbit despre dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Germania si Rusia.
Tonul a fost mult mai prudent in alte capitale, in special la Bruxelles, unde Uniunea Europeana s-a multumit sa ia "act" de rezultatele partiale care vorbesc despre "victoria neta" a lui Putin, exprimandu-si preocuparile fata de neregulile semnalate de observatorii internationali.
Oricare ar fi conditiile, "victoria lui Putin nu schimba in mod real datele pentru nimeni", spune Francois Heisbourg, presedintele International Institute for Strategic Studies (IISS).
"Statele occidentale il vor regasi in prima linie, in priza directa, fara medierea" lui Dmitri Medvedev, care a reprezentat Rusia in relatiile externe timp de patru ani. "Intr-un anumit fel, aceasta le poate simplifica viata deoarece, cu Putin, stiu cu cine au de-a face", subliniaza Heisbourg.
Acest schimb de roluri i-a convenit mai degraba lui Putin, care "nu aprecia gestionarea relatiilor internationale si vizitele oficiale" si era "deci multumit sa i le delege lui Medvedev", crede si Jan Techau, director al Centrului Carnegie Europa.
Dar mai multi experti noteaza ca Vladimir Putin nu se mai afla in aceeasi pozitie de forta ca in timpul primelor doua mandate ale sale, in perioada 2000 - 2008. "Acum este co