Suntem la început de an agrar şi am intrat în anotimpul cald, situat sub semnul calului. Zilele lui Sântoader au început marţea trecută, şi de atunci fiecare zi a fost patronată de un cal din herghelia lui divină. În unele locuri, sărbătorii îi sunt consacrate şase zile, în altele – nouă sau chiar 12. "Caii lui Sân-Toader sunt în număr de şase (...). Ei vin sâmbăta seara la ora 6, în prima săptămână din Postul Paştelui şi stau până joi la amiază, în săptămâna a doua, când li se dau şase grămezi de porumb, pentru că nu au făcut rău în sat. În timpul acestor zile nu e voie să cânţi, să petreci sau să lucrezi, de la ora 6 seara până la 6 dimineaţa, pentru că ei te calcă în picioare. Nu te poţi feri, pentru că ei iau diferite chipuri de oameni." (Tony Brill)
Sâmbătă a fost ziua celui mai rău dintre ei, considerat şi căpetenia acestor năprasnice reprezentări hipomorfe. Ţăranii îi spun "Sântoaderul cel Mare" sau "Sântoaderul cel Şchiop" şi – la fel ca în cazul Filipului cel Şchiop (zeul însemnat al lupilor, cel mai cumplit dintre Filipi) – îl consideră conducătorul lor. Tot ei povestesc că, mai demult, când era respectată sărbătoarea cu toate interdicţiile şi obligaţiile rituale impuse, Sântoaderii puteau fi văzuţi de om. Acum însă nu se mai arată, pentru că nimeni nu mai crede în ei…
Despre aceste personaje mitice cabaline, asemănătoare centaurilor, se spune că ar avea puterea de a purifica timpul şi spaţiul la intrarea în primăvară, "Caii lui Sân-Toader sunt feciori frumoşi, făcuţi din feciorii care şi-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă şi copite". (S.Fl. Marian) Etnologul Ion Ghinoiu îi defineşte drept "semizei care puneau capăt şezătorilor şi petrecerilor din timpul iernii", pe când Otilia Hedeşan îi consideră "morţi neliniştiţi, nesatisfăcuţi sub aspect erotic, vagabonzi peste hotarele vieţii cu moartea, veniţi să-şi caute iubitele rămase în l
