Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poştaş din Bacău a înscenat, împreună cu un prieten, propriul jaf. 10.000 de lei urma să fie recompensa complicelui

Publicat in Adevarul, marți 6 martie 2012 ·

Octavian Iulian Turcu (32 de ani), angajat al Poştei din Bacău, care a anunţat pe 22 februarie Poliţia că i-a fost furată geanta plină cu banii de pensii, chiar la intrarea în lift, într-o scară de bloc de pe strada Alecu Russo, a înscenat întreaga poveste.

Poliţiştii au aflat că bărbatul era un împătimit al jocurilor de noroc şi făcuse, în timp, multe datorii. Mai mult decât atât, zilele trecute, omul a picat testul poligraf.

Nu a fost singur în "acţiune", ci alături de unul dintre cei mai buni amici de-ai săi, în vârstă de 41 de ani. Poştaşul este cercetat penal sub acuzaţia de delapidare în formă continuată, iar prietenul său pentru complicitate la delapidare.

"Bărbatula sustras sume de bani din pensii pentru a acoperii datorii neachitate. 40.000 de lei din cei aproximativ 50.000 sustrași în urma așa-zisei tâlhării au fost recuperaţi", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Şefa poştei a fugit cu banii şi cu soţul unei angajate

Totodată, polițiștii au stabilit că poştaşul a luat de la mai multe persoane, sub formă de împrumut, sume cuprinse între 4.000 şi 8.000 lei.

Plan bine pus la punct

Factorul poştal şi-a anunţat prietenul că a doua zi va avea o sumă mare de bani asupra sa şi a stabilit cu acesta cu exactitate locul "atacului" asupra sa: o scară de bloc de pe strada Alecu Russo.

"Ajuns în scara blocului poştaşul i-a dat prietenului geanta cu bani şi sprayul iritant lacrimogen pe care îl avea în dotare cerându-i acestuia să îl folosească asupra sa. Pentru a nu atrage atenţia, factorul poştal nu purta în acea zi nici ţinuta şi nici geanta cu inscripţiile societăţii", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Presupusul amant al poștăriței din Târgu Ocna s-a prezentat la Poliție

39.500 de lei din cei aproximativ 50.000 reclamați ca fiind sustrași au fost găsiți în zona Stadio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 31 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 24 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 3 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Kabosu, câinele din celebra memă „Doge” și simbolul criptomonedei Dogecoin a murit. Anunțul a fost făcut de stăpâna patrupedului

Cancan acum 34 minute
Kabosu, un câine din rasa Shiba Inu, cunoscut pentru fotografia sa virală care a devenit simbolul criptomonedei Dogecoin, a murit vineri în Japonia, conform anunțului făcut de proprietara sa. Sato locuiește în prefectura Chiba, situată în periferia

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°