Procurorii DNA au cerut menţinerea în arest a bucureşteanului pentru că nu au reuşit să emită actul de sesizare a instanţei, din cauza numărului mare al celor în privinţa cărora s-a început urmărirea penală, (patru persoane), dar şi din cauza celor patru presupuşi făptuitori
Bucureşteanul Eugeniu Mija, arestat pe motiv că ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă şefi din Consiliul Judeţean Constanţa, a atacat cu recurs decizia magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au dispus menţinerea sa în spatele gratiilor. Cauza penală s-a aflat ieri în atenţia Curţii de Apel Constanţa, care a hotărât respingerea recursului declarat de Mija, ca nefondat. Conform unor surse judiciare, anchetatorii ar mai avea de îndeplinit o serie de activităţi specifice în dosar, printre acestea numărându-se întocmirea rechizitoriului cauzei, dar şi o posibilă audiere a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa. Contactat telefonic, şeful CJC şi-a dat cuvântul de onoare că nu-l cunoaşte pe bucureşteanul Mija şi că a auzit de acest dosar din presă. „De doi ani de zile, domnii de la DNA îmi ascultă telefoanele şi mie şi vicepreşedintelui Darie (n.r. Cristian Darie), de când acest om (n.r. Radu Birea) a făcut denunţul. Noi nu-i cunoaştem pe aceştia. Nu ştim cine sunt. Nu i-am văzut în viaţa noastră (...)", ne-a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Vineri, 2 februarie, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Serviciul Teritorial Constanţa. Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data de 7 martie până la data de 5 aprilie, inclusiv. Conform minutei judecătoreşti, Tribunalul Constanţa a respins ca nefon