În cel mai recent raport ECFR, Ben Judah şi Andrew Wilson conturează ingredientele „putinismului târziu” aşa cum se disting acestea în primele zile de după reinstalarea fostului premier la Kremlin. Clivajul elitelor, protestele de stradă, pe fondul trezirii societăţii civile online, pesimismul social şi un regim politic tot mai puţin popular sunt coordonatele noii normalităţi ruse.

„Deşi situaţia din Rusia este tot mai tulbure, ea nu este şi revoluţionară”, concluzionează autorii raportului „The End of the Putin consensus”. Există încă o majoritate pasivă favorabilă preşedintelui Putin reunind în special segmentele mai vârstnice, sărace şi provinciale ale societăţii ruse. Pentru acestea nu există o alternativă la Putin. Între timp, deşi mişcarea de protest rămâne minoritară, totuşi este concentrată în sectoarele dinamice ale societăţii. Este preponderent reprezentată în clasa de mijloc (în jur de 25% din populaţie), dar şi în elitele culturale şi tinere moscovite. Trezirea societăţii civile ia amploare. Activismul online este în creştere.

Ingredientele centrale ale contractului social putinist sunt tot mai contestate. Criza economică a expus impostura Rusiei de a se vinde ca stat BRIC. Din ce în ce mai mulţi ruşi consideră că verticala puterii (o marcă înregistrată a brandului Putin) face mai mult rău (fiind percepută mai degrabă ca o verticală a loialităţii) decat bine si vor ca puterea s[ fie mai echilibrat distribuită între instituţii. Totodată, se observă o presiune tot mai pronunţată pentru instituţionalizarea şi depersonalizarea puterii. Cert este că puterea lui Putin este în declin. În 2011, sistemul pare demodat, incapabil să răspundă, măcar la nivel retoric, noului val de aşteptări generat de o Rusie structural diferită faţă de cea de la începutul anilor 2000. Oligarhii se repoziţionează, elitele se scindează între cei care vor să îl transfo