Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că oamenii care au protestat în timpul discursului susţinut de preşedintele Traian Băsescu au fost aduşi de PNL şi că deputatul PNL, Horia Uioreanu a împărţit „materialele promoţionale".
„Domnul Antonescu minte. De data asta am ieşit cu proba: grupul parlamentar al PNL a făcut solicitarea, este înregistrată pe 28 februarie, pentru a-şi aduce zece oameni în Parlament pentru a participa la lucrările în plen", a declarat Roberta Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că cererea găsită este dovada că liderul liberal al USL este mincinos. În viziunea Robertei Anastase, Crin Antonescu se face vinovat şi de laşitate, întrucât acesta se ascunde în spatele manifestanţilor, fără a-şi asuma gestul.
„Domnul Antonescu nu are soluţii care să-i permită să vină în faţa românilor cu soluţii. Din păcate, un astfel de om aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat. Nu poate un astfel de om să fie preşedintele României în condiţiile în care nu respectă instituţiile statului", a mai spus Anastase. Preşedintele Camerei Deputaţior l-a acuzat pe deputatul PNL, Horia Uioreanu, că a împărţit "materialele promoţionale".
Întrebată dacă va da curs solicitării liderului PSD, Victor Ponta, de a părăsi şefia Camerei Deputaţilor, Anastase i-a spus lui Ponta că nu poate vorbi cu credibilitate despre un alt partid, până când nu obţine demisiile lui Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat, miercuri, Parlamentului. În timp ce îşi rostea discursul, un grup de manifestanţi l-au huiduit pe şeful statului de la balcon. Traian Băsescu le- a vorbit parlamentarilor despre posibilitatea de a "reîntregi" salariile bugetarilor începând cu 1 iunie. Parlamentarii Opoziţiei au lipsit de la şedinţă, ei fiind în continuare în grevă.