Oficialii Primăriei Suceava au anunţat că la începutul lunii martie au depus un proiect cu finanţare europeană pentru a cumpăra două autoturisme electrice.
Practic, pe 1 martie, municipalitatea a depus documentaţia pentru achiziţia a două autoturisme care funcţionează pe bază de electricitate, valoarea investiţiei fiind de 88.400 de euro. Mai mult, în parcările subterane vor fi montate prize speciale pentru a încărcarea acumulatorilor de la maşinile electrice.
Autobuzele pentru transportul local în comun din Suceava „mor“ pe capete
Primarul Ion Lungu a declarat, potrivit Mediafax, că aceasta este o primă etapă din proiectul care vizează introducerea în premieră pe ţară a transportului public cu autobuze electrice.
„Vrem să fim un oraş cu poluare cât mai redusă. Să ajungem să producem energie electrică verde în centrala de cogenerare, folosind plante energetice şi biomasă, iar energia electrică verde să alimenteze autobuze şi autoturisme electrice", a spus miercuri Ion Lungu, potrivit Mediafax.
Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din judeţ.