7/10 martie 1876. O zi deosebit de importantă, în care a fost făcut marele pas către sistemul de comunicaţii. Audiologul american de origine scoţiană Alexander Graham Bell, la nici 30 de ani împliniţi, avea să schimbe radical, la această dată, modalităţile de comunicare de până atunci. În martie 1876, Alexander Graham Bell a devenit prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite: telefonul.
Vreme de două generaţii, familia omului de ştiinţă a fost recunoscută drept o autoritate în dicţie şi în corectarea vorbirii. Alexander Graham Bell a urmat şcoli de prestigiu, între care Liceul Regal şi Universitatea din Edinburgh, apoi University College din Londra, însă cunoştinţele temeinice, care au stat la baza invenţiei sale, le-a căpătat în familie şi ca autodidact.
Dezlegarea misterelor în care era învăluit sunetul a devenit o prioritate pentru Alexander Graham Bell. S-a angajat ca profesor la o şcoală din Elgin, predând elevilor săi muzică şi dicţiune, apoi în 1864 a realizat primele studii despre sunet, pe când era masterand rezident la Academia Weston House Elgin. Aşa avea să-şi înceapă cariera de profesor cercetător. Patru ani mai târziu era deja asistent al tatălui său în Londra. După ce părintele său a început să ţină cursuri în America, a preluat postul de profesor titular. În 1871, Bell a ţinut mai multe prelegeri la Boston, unde a demonstrat eficienţa sitemului propus de tatăl său în volumul "Vorbirea vizibilă", o metodă de a-i învăţa să vorbească pe cei care nu aud. Rezultatele, formidabile, l-au determinat să aprofundeze cercetările, ba chiar să deschidă o şcoală în Boston, unde erau instruiţi profesorii care predau celor lipsiţi de auz. Între timp avea să-l cunoască pe Thomas Watson, un tânăr mecanic, receptiv şi entuziast, care, fără să stea pe gânduri, a acceptat propunerea lui Bel