Daca n-ar fi atat de orbiti de ura si de dorinta de a se vedea, daca s-ar putea, chiar maine in fruntea bucatelor, unii dintre cei ce au stat in spatele protestelor si cartelilor cu ocazia recentei sedinte comune a executivelor din Romania si Republica Moldova ar intelege ca poate au ratat cu brio un eveniment cu o semnificatie speciala in evolutia relatiilor dintre cele doua state in care astazi este distribuita romanitatea.
Ar fi trebuit ca aceasta noua ocazie de reinnodare a legaturilor simbolice si de aceasta data si pragmatice ale celor doua entitati statale de pe marginile Prutului sa genereze, daca nu emotie sau entuziasm, macar o unda de satisfactie, pentru ca, iata, sentimentul romanesc al fiintei comune n-a sucombat cu totul in pofida lipsei de sansa sau de vointa, impotriva intrigilor si indiferentei care au survenit dupa epoca de neuitat a podurilor de flori.
Ceea ce se intampla cu noi uneori sfideaza nu numai orice logica, orice bun simt, ci chiar un instinct elementar de conservare a interesului superior al natiei din care facem deopotriva parte, indiferent din ce grup partizan ne-am revendica. Caci, ca sa parafrazez pe Delavrancea: "Romania nu e a noastra, ci a urmasilor si urmasilor, urmasilor nostri, in veacul vecilor!".
Un moment care putea sa fie o ocazie pentru afirmarea vointei de unitate si solidaritate a tuturor romanilor, sub semnul tricolorului care este arborat pe ambele maluri ale raului amintit, a fost folosit pentru aceleasi razboaie jalnice si meschine de care este sastisit orice roman de buna credinta si cu capul pe umeri.
Reuniunea romano-moldoveneasca, care s-a produs in spatiul simbolic al Universitatii iesene, intr-un loc de unde a fost proiectat pe orbita si domnul Cuza, reuniune care a avut ca principali protagonisti pe cei doi tineri prim-ministri: Mihai Razvan Ungureanu si Vlad Fil
