A trecut mai bine de o săptămână de la accidentul petrecut în bazinul olimpic din Baia Mare, dar treptele pe care le folosesc înotătorii pentru a ieşi din bazin sunt, în continuare, la fel de tăioase şi de periculoase.
Accidentul din Bazinul Olimpic„Gheorghe Demeca" din Baia Mare a rămas, până în prezent, fără ecou. Nicio măsură nu a fost luată de către conducrea unităţii, deşi un sportiv de performanţă s-a acidentat grav acolo.
Treptele metalice în care s-a tăiat băiatul de 12 ani i-au secţionat ligamentul şi i-au afectat tendonul, iar ca şi el pot păţi şi alţi sportivi dacă nu se iau măsuri de urgenţă.
Directorul Direcţiei Judeţene de Sport (DJT), Cornel Săvoiu, spune că a încercat, totuşi, să rezolve problema. „Am luat legătura cu firma care ne furnizează soluţii pentru tratarea apei şi le-am cerut să găsească o formulă să rezolvăm problema asta. Să găsească alte trepte, să le schimbăm, pentru că nu ne dorim să se repete astfel de incidente", a spus Cornel Săvoiu.
Joia trecută, un băiat de 12 ani, sportiv de performanţă, a alunecat pe scara de inox şi şi-a prins piciorul între treaptă şi marginea bazinului, accidentându-se în marginea tăioasă a metalului. Băiatul a ajuns la spital, iar medicii au spus că va afla în câteva luni dacă va mai putea practica înotul sau nu.
CITEŞTE AICI MAI MULTE DESPRE ACCIDENTUL SPORTIVULUI