Inflaţia este şi va rămâne întotdeauna un fenomen exclusiv monetar. De ce? Simplu… pentru că inflaţia nemonetară nu e inflaţie şi pentru că această creştere naturală a preţurilor (care ar fi absurd să fie stabile) e întotdeauna benefică la nivel de decizie antreprenorială. Atunci când preţul cartofilor creşte pentru că a scăzut dramatic oferta (a fost secetă) producătorii de cartofi primesc o informaţie deosebit de utilă pentru decizia lor viitoare privind producţia (vor iriga anul viitor, vor creşte suprafaţa cultivată etc.). Nici consumatorii de cartofi nu trebuie privaţi de această informaţie pentru că ei extrag din această creştere ideea că pe piaţă nu există cartofi suficienţi şi atunci fie vor trebui să caute produse substituibile (să mănânce din import cartofi sau să treacă pe fasole) sau să îşi dozeze mai bine consumul cu rezervele de cartofi pe care le au (să cureţe mai subţire coaja de pe cartofi). O scădere a preţurilor din cauze naturale are şi ea un efect similar la nivel de decizie antreprenorială. Un exemplu la fel de util pentru discuţie este cel în care cineva inventează un nou produs pe piaţă (să zicem un telefon mobil) care nu mai exista până atunci şi care avea un preţ de 0 lei iniţial şi după ce e pus în vânzare cu preţul de 500 lei apare o inflaţie infinită (un lucru extrem de absurd). Introducerea de produse noi pe piaţă ar fi o cauză absurdă pentru a explica inflaţia. Inflaţia înseamnă o creştere generalizată şi continuă a preţurilor atribuită expansiunii monetare şi a creditului. Un alt argument că inflaţia trebuie tratată ca un fenomen exclusiv monetar pleacă de la ideea că dacă am avea o masă monetară constantă preţurile nu pot creşte generalizat (unele vor creşte consumând resursele aferente altora) şi nici continuu.

Autorităţile monetare de la noi acuză pe cei care consideră inflaţia un fenomen exclusiv monetar că su