Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuşită istorică a unui cercetător român: a obţinut primele imagini ce arată mişcarea unui atom!

Publicat in Adevarul, joi 8 martie 2012 ·

Pentru prima dată în istorie, cercetătorii au reuşit să surprindă imagini în timp real ce înfăţişează mişcarea atomilor într-o moleculă. Mişcarea surprinsă este de o durată foarte scurtă, de doar o milionime de miliardime de secundă, anunţă portalul descoperă.ro.

Oamenii de ştiinţă au folosit un laser ultrarapid pe care l-au aţintit asupra unor molecule de azot şi oxigen. Fasciculul de lumină a scos din orbită un singur electron, care a revenit în moleculă, provocând astfel o coliziune. Energia eliberată de electron în momentul coliziunii a acţionat ca o „lanternă", făcând lumină asupra mişcărilor atomice ce aveau loc în moleculă, permiţând astfel ca acestea să fie înregistrate de senzori.

Echipa de la Universitatea Ohio State ce a efectuat această cercetare a fost condusă de profesorul Louis DiMauro. Printre membrii echipei se numără şi un român, Cosmin Blaga, cercetător postdoctoral în cadrul universităţii.

Moleculele studiate sunt simple, dar cercetătorii cred că această reuşită deschide calea spre folosirea acestei tehnici şi în cazul altor molecule mai sofisticate.

„Dincolo de potenţialul pe care această tehnică în ceea ce priveşte controlarea reacţiilor chimice, ea ne oferă o nouă metodă de studiere a structurii şi dinamicii materiei", a explicat Cosmin Blaga, pe pagina WEB a Universitatăţii din Ohio.

Rezultatele cercetării vor fi publicate în ediţia din această săptămână a prestigiosului jurnal ştiinţific Nature.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 13 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Replica Rusiei după ce România a declarat un diplomat rus persona non-grata ca urmare a cazului de spionaj

HotNews acum 12 minute
Rusia va riposta după ce România a decis expulzarea unui diplomat rus de la Ambasada Moscovei la București, declarat persona non grata la scurt timp după ce DIICOT a anunțat arestarea unui român pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunțat Ministeru

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 46 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Monica Niculescu la a 34-a finală la dublu în circuitul WTA » Luptă pentru trofeul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Monica Niculescu (36 de ani, 57 WTA) și Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA) s-au calificat în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg, după o victorie clară în fața perechii olandezo-braziliene Demi Schuurs/Luisa Stefani cu 6-1, 6-4.

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 39 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°