Era în 1896. 8 martie. Ziua Femeii nu se serba pe atunci... Într-o familie de lăutari se năştea, la Piteşti, Marin Teodorescu, numit mai târziu Zavaidoc, cel care avea să uimească o întreagă Românie cu glasul său ieşit din comun.
A prins drag de lăutărie de mic. Tănase Teodorescu, tatăl, cânta mirific la ţambal şi din strună stârnind aplauze şi admiraţia tuturor mesenilor din cârciumile în care îşi făcea programul. Bucuria naşterii lui Marinică a fost nemărginită pentru Tănase, al cărui vis a fost să rupă gura lumii cu un taraf în familie. Aşa că de mic îl purta pe băiat cu el, chiar şi iarna, sub şubă, să nu îngheţe, ca să se lipească lăutăria de el. Marinică a rămas fără tată la vreo 14-15 ani, când s-a văzut nevoit să asigure pâinea celor două surori mai mici, alături de Vasile, fratele mai mare.
Anii au trecut şi a fost luat în armată. Din livretul militar reiese că Marin Teodorescu avea o înălţime de 1,56 m şi 80 kg şi, ca semnalmente, o cicatrice la buză, părul negru şi ochii căprui. Doi ani mai târziu, în 1918, acesta s-a înregimentat voluntar în primul război mondial pentru a-i fi aproape fratelui Vasile. A fost înrolat la Piteşti, la Regimentul 44 – Infanterie. L-a avut comandant pe Traian Moşoiu, care iubea cântecele bătrâneşti şi îi plăcea să asculte muzică atunci când se aşeza la masă.
Într-una din zile i-a cântat cu foc şi Marinică. Pe loc i-a intrat la suflet, pentru că interpreta cu patos şi la orice oră melodii nemaiauzite. Generalul Traian Moşoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc nume ce provine de la străvechiul „zavaidoacă”, ce poartă semnificaţia de năbădăioasă. I s-a încredinţat apoi misiunea de a domoli durerea răniţilor pe linia frontului din Moldova, în echipa condusă de George Enescu din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora şi Maria Ventura.
După încheierea primului război mondial a luat f
