- Poet de exceptie, coleg de generatie cu Nichita Stanescu si Adrian Paunescu, s-a stins nedrept de repede, lasand in urma dara de aur a unui talent exploziv si stralucitor, prea putin cunoscut generatiilor de azi. In decembrie 2011, ar fi implinit 70 de ani... -

Poetul "meu"

Inainte sa-l citesc pe Ioan Alexandru, am citit despre el. Anume, am dat in publicatia Tribuna de la Cluj peste un articol al lui Ion Pop (daca mi-aduc bine aminte) despre noua generatie de poeti care tocmai se afirma, in conditiile dezghetului cultural de dupa 1964. Intre multele nume citate (Nichita Stanescu, Leonid Dimov, Ion Gheorghe, Ilie Constantin, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Adrian Paunescu...), i se dadea o anumita intaietate lui Ion Alexandru, poate si pentru faptul ca era ardelean, intr-un fel si un produs al Clujului. In consecinta, am inceput sa caut o carte cu poezia lui. Nu reuseam s-o gasesc, in ciuda straduintelor. Pana intr-o zi... cand am gasit la un chiosc-librarie din lemn, din acelea cu obloane-vitrina, specifice timpului, volumul "Viata deocamdata" (volum aparut spre sfarsitul anului 1965). Costa mai nimic (5 lei, putin mai mult decat doua paini). Am plecat spre casa fericit. M-am indragostit pe loc de poezia lui. Dadusem de versuri navalnice, cu izbucniri abrupte, pe care le simteam cu totul si ale mele, precum: "Si iata ca de la o vreme-nveti/ Cu voie, fara voie, tot ce trebuie sa stie/ Un om pentru a fi frumos/ Si socotit de omenie.//" (Si iata), "Atata toamna cade peste noi/ Atata luna luminos de mare/ S-a inversat lumina. Parca de acum/ Rasare numai luna si in soare.//" (Invers),"Cat de greu trecem dintr-o zi in alta,/ cat de greu prin zapada se cern urme adanci,/ prin noroiul acesta divin/ si se aud pasarile impartite in roiuri/ de lemn peste crucile noptii..." (Muzica de Bach). Multa iarna, multa mare, mult sat... Si toate acestea, pent