Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariatii din sanatate declanseaza conflictul de munca

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 9 martie 2012 ·

Pana acum, peste 3.000 de membri ai sindicatului Sanitas Iasi au semnat pentru declansarea conflictului de munca. Presedintele Sanitas a precizat ca acestia fac presiuni pentru organizarea unei ample miscari de protest, nemultumiti de salariile mici si imposibilitatea de a-si asigura traiul de zi cu zi. Actiunea de strangere a semnaturilor este in plina desfasurare in toate spitalele. "Ne pregatim pentru o miscare de protest puternica si, bineinteles, pentru declansarea conflictului de munca. Chiar daca am vazut ca presedintele Basescu a spus ca se va reveni la salariile din 1 iulie 2010, noi nu mai credem in astfel de promisiuni. Masele fac presiuni pentru declansarea conflictului de munca, pentru ca nu se mai descurca din punct de vedere financiar. Pana acum s-au strans peste 3.000 de semnaturi din unitatile sanitare. La sfarsitul saptamanii trecute, cand ne-am intalnit cu ministrul Sanatatii, i-am prezentat revendicarile si l-am avertizat ca, daca nu vor fi solutionate in cel mai scurt timp, declansam conflictul de munca. Dumnealui ne-a spus ca nu doreste sa se ajunga la proteste. I-am spus ca este inevitabil acest lucru", a declarat Viorel Tanase, presedintele Sanitas Iasi.

Pe 15 martie, la sediul Federatiei Sanitas din Bucuresti, va avea loc Consiliul National, unde se vor decide etapele pe care le vor urma sindicatele din sanatate in legatura cu miscarile de protest. Dintre revendicarile solicitate de sindicalistii din sistemul sanitar mentionam: revenirea la nivelul salarizarii dinainte de reducerea cu 25 la suta din 1 iulie 2010; modificarea articolului 197 din OUG nr. 48/2010 privind limitarea cheltuielilor de personal la 70 la suta din sumele decontate din fondul asigurarilor sociale de sanatate; deblocarea posturilor vacante din unitatile sanitare si respectarea normativelor de personal; participarea la elaborarea noii legi a sanatatii;

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°