Ministrul francez de Externe Alain Juppe a criticat joi bilanţul serviciului diplomatic european, condus de peste doi ani de britanica Catherine Ashton.
„Trebuie să ameliorăm funcţionarea Serviciului European de Acţiune Externă şi articularea sa cu diplomaţiile statelor membre ale Uniunii Europene", scrie ministrul de Externe francez într-o scrisoare adresată , Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton .
Scrisoarea i-a fost adresată în vederea unei reuniuni a miniştrilor europeni de Externe prevăzută vineri şi sâmbătă la Copenhaga, care urmează să analizeze viitorul diplomaţiei europene.
„Serviciul diplomatic european trebuie să fie mai interactiv cu statele membre şi să îşi dezvolte capacităţile şi propunerile", mai scrie Juppe.
„În afară de abordarea problemelor geografice, Serviciul trebuie să îşi consolideze de asemenea expertiza asupra problemelor globale şi multilaterale, ca neproliferarea, lupta împotriva terorismului, acţiunea UE în instituţiile internaţionale", apreciază şeful diplomaţiei franceze.
Totuşi, ministerul francez a respins ideea unor critici la adresa serviciului diplomatic european.
„Nu este vorba deloc despre criticarea nimănui, ci, într-un spirit constructiv, de susţinerea doamnei Ashton în eforturile sale de a contribui în mod util la eforturile celor 27 de state membre asupra acestor probleme", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Bernard Valero. El a subliniat că scrisoarea lui Juppe răspunde unei solicitări de a contribui la dezbateri adresată de Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă.
Lady Ashton, căreia i-a fost încredinţat postul, întârzie de doi ani să se impună în această funcţie. Ea face uneori obiectul unor critici cu privire la lipsa sa de vizibilitate sau de reacţie, în pofida unor progrese obiective, spre exe