Strania luptă a lui Iacob cu Îngerul, luptă cu un „Domn care binecuvîntează şi rămîne mereu misterios, dovedindu-se de neajuns“ în „această noapte de luptă şi rugăciune care ne este viaţa“, cum explica acum un an Papa Benedict al XVI-lea în Piaţa Sfîntul Petru, poate îmbrăca varii forme fără a pierde sensul în parte relevat, în parte ghicit, în parte perpetuu sub semnul întrebării. La asta m-a dus, în primul rînd, cu gîndul „Maratonul teatral“ propus acum o săptămînă publicului bucureştean de echipa de creaţie Victor Ioan Frunză – Adriana Grand, maraton constînd în trei spectacole:Familia Tót, după Örkény István, Furtuna, după Shakespeare, şi Îngeri în America, după Tony Kushner. Cinci zile, trei spectacole (ultimul în două părţi, jucate în două seri consecutive), doi producători distincţi: Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ şi Teatrul Metropolis. Şi săli pline în pofida locaţiilor care, pe timp de noapte şi de nămeţi bucureşteni trimiteau, mai degrabă, la o labirintică iniţiere în tainele unor Arnoteni nu doar adevăraţi, dar şi siberieni, decît la o rafinată degustare de semn teatral. Cele trei spectacole pornind de la texte diferite prin poetică şi retorică, deosebire respectată cu ingeniozitate şi acurateţe de regizor, sînt, totuşi, circulate de un personaj/ concept comun: îngerul. Fireşte, nu o entitate angelică, oglindă a unor anume concepte teologale, fiindcă pariul ar fi croit atunci o haină prea strîmtă pentru desfăşurările imaginative ale cuplului Adriana Grand-Victor Ioan Frunză. Ca atare, se pleacă de la Poştaş (Alexandru Ion), înger naiv, un soi de Forrest Gump, din Familia Tót, se trece prin cuplul ludic îngeresc Ariel (Ioana Barbu, Alexandru Ion, Sorin Miron) – Caliban (Sorin Miron) din Furtuna, pentru a ajunge la Îngerul (Nicoleta Hîncu) ca atare, în mărime supranaturală, ca să zic aşa, din spectacolul după textul lui Kushner. Poat