Cel puţin în România de la începutul anilor ’90, Hyundai era asimilat unui producător asiatic care fabrica maşini ieftine cu durată de viaţă proporţională. Treptat, pe măsură ce şi-a fixat ca scop pătrunderea cât mai adâncă pe piaţa europeană, constructorul coreean a evoluat constant, cu precădere în ultimii cinci-şase ani, pentru ca acum să atace clasa D printr-un model disponibil în două variante de caroserie, sedan şi break.
Pozele alăturate vorbesc de la sine. Hyundai i40 reprezintă delimitarea definitivă faţă de trecutul caracterizat de imaginea gen Accent, iar maşina impresionează de la prima vedere prin curbele line şi curgătoare într-o armonie aproape perfectă de-a lungul caroseriei. Deşi avem de-a face cu o limuzină robustă, masivă şi grea, aceste ingrediente sunt inteligent camuflate în spatele designului fluid.
Singura motorizare în care i40 poate fi achiziţionat în România este un turbodiesel de 1.7 litri şi 136 cai-putere, dotat cu o cutie manuală în şase trepte. În pofida greutăţii de peste 1,6 tone, propulsorul mişcă foarte bine maşina, care s-a dovedit nebănuit de sprintenă în regim de trafic urban. La acest lucru contribuie şi cuplul excelent de 325 Nm. Într-un Bucureşti scufundat sub zăpadă, consumul urban real s-a cifrat la 6,6 litri la suta de kilometri, în timp ce valoarea oficială pentru acelaşi regim de trafic este de 5,9 litri. Diferenţa nu este semnificativă, mai ales dacă ţinem cont de condiţiile meteo speciale din timpul testului. În afara Bucureştiului, consumul său a scăzut până la 5,4 litri, în timp ce producătorul avansează cifra de 4,6 litri.
După ce nu afectează consumul, greutatea maşinii nu se simte nici la capitolul ţinutei de drum. În primul rând, i40 a primit o direcţie fermă şi suspensiile au fost bine adaptate, depăşind cu brio craterele apărute după topirea zăpezii. La interior, bordul este inspirat de la
