Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România susţine poziţia UE pentru o nouă perioadă de angajament sub Protocolul de la Kyoto

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 martie 2012 ·

România susţine poziţia Uniunii Europene privind o nouă perioadă de angajament sub Protocolul de la Kyoto, cu durata de opt ani (2013 - 2020), a anunţat, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, prezent la Consiliul de Mediu, reunit vineri la Bruxelles. Sursa: Codrin Prisecaru

De asemenea, statul român susţine transmiterea obiectivului cantitativ de reducere sau limitare a emisiilor (QELRO) până la 1 mai 2012, sub forma unui angajament unic al UE şi al statelor membre de a reduce emisiile cu 20% până în anul 2020, faţă de anul 1990.

După negocieri prelungite, purtate atât în plen, cât şi în formate restrânse, majoritatea statelor membre au fost de acord cu textul de compromis propus de preşedinţia daneză, cu excepţia Poloniei.

În aceste condiţii, textul de concluzii privind Foaia de parcurs 2050 pentru o economie cu emisii reduse nu a întrunit consensul tuturor miniştrilor şi a fost adoptat drept concluzii ale preşedinţiei daneze. Pe parcursul dejunului de lucru, au fost supuse discuţiei, în vederea adoptării proiectul de Concluzii Rio + 20: Căi către un viitor durabil. România a susţinut adoptarea acestor concluzii, propunând includerea în documentul "zero draft" al Conferinţei 'Rio+20', două aspecte importante: civilizaţia rurală durabilă - ca model viabil de comunitate durabilă şi recunoaşterea importanţei fundamentale a tehnologiei spaţiale în contextul dezvoltării durabile.

În cadrul evenimentului care a reunit miniştrii Mediului din statele UE, reuniunea de dimineaţă a fost dedicată exclusiv aspectelor referitoare la schimbările climatice. În acest domeniu, preşedinţia daneză a supus adoptării două proiecte de concluzii. După dezbateri intense, prelungite până seara, atât în plen, cât şi în formate restrânse sau în reuniuni informale, din cele două proiecte de concluzii numai unul a fost adoptat în unanimitate. Acesta priveşte acţiun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 32 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 17 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Zelenski a mulţumit României pentru sistemul de apărare aeriană Patriot. „Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României și tuturor vecinilor noștri”

Adevarul acum 38 minute
  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă, informează Reuter

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum o ora
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Peste 1.000 de morţi la pelerinajul de la Mecca

News.ro acum 33 minute
Bilanţul morţilor la marele pelerinaj musulman care s-a desfăşurat în Arabia Saudită pe o căldură intensă a depăşit 1.000, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date furnizate de către diverse ţări. Ritualurile s-au desfăşurat din nou, î

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 26 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°