Două declaraţii la nivel înalt au băgat ţara în fibrilaţie.
Şeful statului, Traian Băsescu, a cerut Parlamentului şi Guvernului să găsească soluţii pentru creşterea salariilor bugetarilor, astfel încât să se revină la nivelul de dinaintea tăierilor din 2010. Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a dat de înţeles că ar putea fi scăzută cu câteva procente cota CAS (contribuţia pentru asigurările sociale de stat). Şi a început balamucul naţional. Că de ce una şi nu cealaltă. Că dacă erau bani, de ce s-a tăiat până acum. Că de ce aşa şi pe dincolea. Că orice-ar face Băsescu şi Ungureanu, totul e o hoţie şi o bătaie de joc şi o... vai, vai, vai!
Asta nu înseamnă că Băsescu şi Ungureanu n-au greşit. Au greşit, dar nu pe direcţia pe care sunt atacaţi. Au greşit creând aşteptări pe care nu le pot onora. Au greşit punând presiune unul pe celălalt. Ce să mai priceapă omul de pe stradă? Dacă Băsescu a zis să crească salariile, înseamnă că sunt bani; dacă Ungureanu a vorbit despre scăderea CAS, înseamnă că se poate.
Şi uite-aşa, poporul bugetar aşteaptă acum două lucruri: să-i fie crescută leafa şi să-i fie scăzut CAS-ul. E ca şi cum i-ai promite cuiva două mere: unul roşu şi unul galben. Dă-i unul singur şi te va trimite la origini! Dacă nu-i promiteai nimic şi îi dădeai unul, erai la plus 1. Dacă i-ai promis două şi îi dai unul, eşti la minus 1. E atât de mică diferenţa între binefăcător şi mincinos...
Cert e că şi salarii mărite, şi scădere de CAS nu se poate. Tare mă tem că, în termeni realişti, nu se poate nici una, nici alta. Şi mă mai tem că măsurile acestea sunt luate din considerente socio-electorale, fără a fi rezultatul unei evoluţii economice.
Să le luăm pe rând. Ce logică ar avea scăderea CAS, în condiţiile în care deficitul actual al fondului de pensii este de 3,5 miliarde de euro pe an, adică peste 2,5% din PIB? A reduce CAS ar însemna
