Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum influenţează orele de educaţie sexuală comportamentul adolescenţilor. STUDIU

Publicat in Gandul, duminică 11 martie 2012 ·

Adolescenţii care primesc o educaţie sexuală adecvată sunt mai predispuşi să amâne momentul primului contact intim şi să se protejeze atunci când acesta se va petrece, spre deosebire de adolescenţii care nu au parte de educaţie sexuală. Aceştia din urmă sunt înclinaţi să aibă relaţii intime de la vârste fragede şi să nu se protejeze, arată un studiu citat de Huffington Post.

Până nu de mult, criticii promovau ideea că educaţia sexuală în rândul adolescenţilor încurajează începerea vieţii sexuale foarte devreme, expunând adolescenţii la o serie de riscuri. Studiul realizat de Institutul Guttmacher, pe baza datelor culese între 2006 şi 2088 de la 4.691 de subiecţi cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani demonstrează că lucrurile nu stau deloc astfel.

Rezultatele au arătat că două treimi dintre fete şi 55% dintre băieţi au fost sfătuiţi înainte de primul contact intim că ar fi bine să folosească măsurile de contracepţie sau să amâne actul până la căsătorie. 16% dintre fete şi 24% dintre băieţi au declarat că nu au primit nicio formă de educaţie sexuală.

Tinerii care nu au luat parte la niciun program de instruire sexuală s-au dovedit a fi cei care s-au expus la cele mai multe riscuri în materie de relaţii intime. Dintre aceştia, 86% dintre fete şi 88% dintre băieţi au făcut sex pentru prima dată înainte de vârsta de 20 de ani, spre deosebire de 77%, respectiv 78% în cazul tinerilor care primiseră măcar puţină educaţie în acest sens.

Mai mult decât atât, o mare parte dintre tinerii care au avut parte de educaţie sexuală au folosit o măsură de protecţie prima oară când au făcut sex, spre deosebire de tinerii neinstruiţi. De asemenea, tinerii care au luat parte la programe de instruire au avut relaţii mai solide din punct de vedere emoţional şi de lungă durată, spre deosebire de ceilalţi care s-au dovedit a fi mai instabili emoţional şi mai neispi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 55 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 45 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°