Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 900.000 de turişti au vizitat România în 2011

Publicat in Antena 3, duminică 11 martie 2012 ·

Bucureştiul e de la an la an tot mai atractiv pentru turişti. Surprinzător, doar pentru cei români, tot mai interesaţi să-şi viziteze ţara. Capitala a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere de vizitatori români, urmată de staţiunile balneare, de alte oraşe mari şi abia apoi de staţiunile montane. În schimb, străinii au venit pe meleagurile noastre mai ales pentru Delta Dunării

Când vin în Bucureşti, turiştii vor în primul rand să viziteze Casa Poporului, iar asta este lesne de înţeles. Este a doua cea mai mare clădire din lume, are o suprafaţă de 333.000 de metri pătraţi, patru laturi egale şi se poate vedea din orice unghi al Bucurestiului.

Daca vreti sa o vizitati costa intre 10 si 45 de lei.

Un alt punct turistic de mare interes este Patriarhia Romana. Este situata in centrul Capitalei pe dealul Mitropoliei. Aici vin pelerini din toata tara si nu numai pentru ca este nucleul bisericii romanesti.

Şi lista poate continua. Cu centrul vechi, Palatul Victoria sau Muzeul satului.

Capitala a atras anul trecut cu 24% mai mulţi turişti români faţă de 2010. Şi numărul românilor din staţiunile balneare a crescut cu 21%.

În total, anul trecut aproximativ 900.000 de turişti au vizitat ţara noastră, dintre care 81% români şi restul din alte ţări. În raportul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism se arată că anul trecut au fost cu 17% mai mulţi turişti români şi cu 13% mai mulţi vizitatori străini faţă de 2010.

Bucureştiul e de la an la an tot mai atractiv pentru turişti. Surprinzător, doar pentru cei români, tot mai interesaţi să-şi viziteze ţara. Capitala a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere de vizitatori români, urmată de staţiunile balneare, de alte oraşe mari şi abia apoi de staţiunile montane. În schimb, străinii au venit pe meleagurile n

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum o ora
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 49 minute
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Novo Nordisk va construi o fabrică de 4,1 miliarde de dolari în Carolina de Nord pentru a creşte producţia Wegovy, Ozempic

News.ro acum 50 minute
Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a anunţat luni că va cheltui 4,1 miliarde de dolari pentru a construi o nouă fabrică în Clayton, Carolina de Nord, în încercarea de a spori livrările cu medicamentul său de succes pentru slăbit Wegovy, trata

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum 52 minute
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Ce se prăznuiește astăzi în calendarul ortodox, pe 25 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfanta Mucenita Fevronia.Sfanta Mucenita Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi.Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°