Foto: Thinkstock Se spune că sufrageria este pentru diplomaţi ca budoarul pentru curtezane: locul unde poţi obţine tot ceea ce n-ai reuşit în văzul lumii. O altă vorbă pe care au cunoscut-o toţi diplomaţii de excepţie ai lumii – şi-ntre un Talleyrand şi-un Bismark, aş aşeza cu-ndreptăţire şi câteva nume de români, dintre care n-ar trebui să lipsească Titulescu – lasă să se înţeleagă că acolo unde tratativele eşuează la masa dialogului se pot împlini dinaintea bucatelor. Cu condiţia să ai un bucătar de geniu!
Maiorescu, ministru de Externe
Cu o ascensiune politică surprinzătoare – la 30 de ani era deputat, la 34 de ani era desemnat pentru prima dată ministru –, Titu Maiorescu a înţeles exact cât de importante sunt prânzurile diplomatice şi avea să se folosească de bucătăria formidabilă de la Capşa pentru a îndestula stomacul celor cu care avea de dus tratative. Că, deh, stomacul plin negociază mai bine!
Se împlinesc, la sfârşitul lunii februarie, 100 de ani de la ultimul prânz diplomatic – al şaselea –, dat de Titu Maiorescu în calitate de ministru de Externe în guvernul Carp. Primul prânz, cel de învestire, avusese loc în ianuarie 1911. Maiorescu, care deţinuse numeroase portofolii ministeriale, începând cu 1874, ştia foarte bine cât de importantă era o astfel de întâlnire, care îi permitea să cunoască şi să atragă de partea proiectelor externe ale României diplomaţia străină prezentă la Bucureşti.
Ar fi interesant însă să vedem în ce contexte au fost organizate celelalte prânzuri diplomatice, până în martie 1912, când Maiorescu, după demisia lui P.P. Carp, este desemnat prim-ministru (păstrându-şi şi portofoliul de la Externe) şi începe negocierile cu Take Ionescu pentru formarea unui guvern de coaliţie (conservator şi conservator-democrat). În contextul crizei balcanice care se adâncea – şi avea să culmineze cu război
