Jose Mourinho nu e omul care să treacă neobservat. Şi nici meciurile Realului fără probleme de arbitraj. Sâmbătă, pe "Benito Villamarin" din Sevilla, "galacticii" şi-au continuat marşul spre titlu, 3-2 cu Betis, însă după o nouă partidă marcată de erori importante de arbitraj.
"Cred că vom câştiga titlul", spunea Mourinho înainte de meciul de la Sevilla. O afirmaţie care va deveni certitudine în scurt timp. Pentru că, indiferent de forma Barcelonei, Realul pare de neoprit. Iar când are probleme pe teren, o ajută oamenii în negru. Aproape nu trece etapă fără ca "galacticii" să nu beneficieze de sprijinul arbitrilor. Chiar în momente cheie.
Iertaţi de debutantul Gorka
Cu Betis, două henţuri în careu comise de Alonso (minutul 63, la scorul de 2-2) şi Ramos (minutul 93, la 3-2 pentru Real), au fost trecute cu vederea de central. Gorka Sagues Oscoz, la debutul în prima ligă, a iertat Realul. Arbitru de rezervă la meciul de sâmbătă, Gorka a intrat la pauză în locul centralului Iturralde (accidentat) şi a închis ochii la cele două infracţiuni din careul lui Casillas. Realul încă n-a primit vreun penalty împotriva sa! Presa catalană semnala în urmă cu câteva săptămâni că, din avansul Realului, în jur de 10 puncte au fost câştigate cu ajutorul erorilor de arbitraj. Până la finalul sezonului, numărul ar putea creşte.
Ronaldo a înscris şi cu Betis
Cristiano Ronaldo şi-a continuat goana după "Gheata de Aur" şi cu "alb-verzii". Betis Sevilla era singura echipă din Primera în faţa căreia CR 7 nu marcase, dar portughezul s-a răzbunat sâmbătă. A înscris de două ori, fiind la prima "dublă" reuşită la Real cu piciorul stâng! 32 de goluri în actualul sezon din Primera, din care 14 în deplasare. Adică mai mult decât au reuşit 15 echipe din Primera. Dacă scoatem din ecuaţie propria echipă, cu 34 de goluri în afara "Bernabeului", doar Barc