Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea Populară, la momentul adevărului

Publicat in Jurnalul, luni 12 martie 2012 ·

Pedeliştii s-au reunit ieri după-amiază în şedinţa de Colegiul Director pentru a afla de la liderii de organizaţii judeţene cât succes a avut Mişcarea Populară în teritoriu, în perspectiva alegerilor locale. "Astăzi am avut Birouri Permanente în toată ţara, iar la Colegiul Director urmează să anunţăm fiecare judeţ cum mergem în alegeri, dacă mergem pe varianta unei mişcări populare sau sub sigla partidului", a explicat pentru Me­diafax liderul PDL Buzău, Cezar Preda. O reuniune a Colegiului Di­rec­tor al PDL a avut loc şi duminica trecută. Atunci, liderul PDL Emil Boc (foto) a declarat că partidul nu va încheia la nivel naţional nici un fel de alianţă pentru locale, dar or­ga­ni­za­ţi­i­le ju­de­ţe­ne pot decide să încheie alianţe pe plan local, sub denumirea "Mişcarea Populară", cu sigla inima.

Ieri, înaintea şedinţei Colegiului Di­rector, deputatul Sulfina Barbu a co­mentat declaraţiile preşedintelui Băsescu potrivit cărora nu există un can­didat suficient de bun pentru a-l în­frânge pe Sorin Oprescu la Pri­mă­ria Capitalei. "Fiecare om politic poate să aibă un punct de vedere. PDL cu siguranţă va avea un candidat la Primăria Generală, este un ac­tor politic important la nivelul Pri­mă­riei Bucureştiului şi la nivelul Bucureştiului şi sunt convinsă că, dacă se face un efort susţinut din partea organizaţiilor de sector, există po­sibilitatea ca al nostru candidat să fie câştigător", a spus Sulfina Barbu. Ea a evitat să spună dacă PDL a identificat deja un candidat pentru Primăria Capitalei, precizând doar că acesta "va fi anunţat undeva la sfârşitul lunii martie".

Ea a mai spus că în mod natural fiecare partid caută să desemneze cei mai buni candidaţi în cursele electorale. Sulfina Barbu s-a declarat convinsă că PDL va avea cel mai bun candidat pentru Primăria Generală. În privinţa şanselor ca Sorin Oprescu să fie învins de candidatul PDL, Sul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 50 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 29 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°