Inainte de a fi intr-o criza economica, Romania se gaseste intr-o profunda criza a identitatii institutiilor statului. Traian Basescu si-a impus drept obiectiv, inca de acum 8 ani, odata cu inceputul primului mandat prezidential, reformarea statului si a institutiilor fundamentale ale acestuia. Cat a realizat domnul presedinte din acest obiectiv destul de indraznet?
Uitandu-ne pe actiunile politice, intreprinse de Traian Basescu de-a lungul celor doua mandate de presedinte al tarii, observam ca, pe de o parte vorbeste insistent despre ultranecesara reforma a statului, iar pe de alta parte face greseli fundamentale, anulandu-si practic propriile doleante.
Nu stiu ce intelege Basescu prin reforma statala, dar pot sa spun ce cred eu si multi dintre oamenii cu care am stat de vorba. Cum sa vrei sa reformezi statul, daca nu respecti nici cele mai elementare atributii care iti revin conform Constitutiei? De ce ai pretentia ca iti doresti o Romanie in care legea sa devina lege, cand tu nu ai nici cea mai mica intentie de a da atentie unui minim de responsabilitate institutionala?
Chiar si in cadrul protestelor de acum doua luni, din Piata Universitatii, s-a desprins un element comun pe care demonstrantii l-au adus in prim-plan: implicarea prea abrupta si agresiva a presedintelui in problemele statului, acolo unde nici macar Constitutia nu-i permite sa aiba acces, irita si da senzatia ca oamenii traiesc intr-un stat neguvernat, ci sub o dictatura de catifea.
Dincolo de nemultumirile legate de scaderea nivelului de trai, de scaderea salariilor sau de povara vietii de roman, oamenii din Piata au strigat ca s-au saturat de presedintele-jucator, care s-a vrut un fel de Messi, dar sfarseste prin a fi un biet jucator de liga inferioara. Oamenii au transmis un semnal clar: isi doresc schimbarea, dar nu neaparat a presedintelui, ci a m