Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: "Băsescu preşedinte, o umilinţă pentru România"

Publicat in Jurnalul, luni 12 martie 2012 ·

Foto: Karina Knapek / Intact Images După declaraţiile făcute de şefului sta­tului la Pro TV, copreşedintele USL, Victor Ponta (foto), a declarat că "este o umilinţă pentru România să ai­bă un preşedinte ca Traian Bă­sescu". "Cred că pentru România au fost opt ani de umilinţe, pentru noi, ca ro­mâni, să avem în funcţia de pre­şe­dinte un om cu un nivel atât de scă­zut şi profe­sional şi moral. Este o umilinţă pentru România să aibă un preşedinte ca Băsescu", a declarat pentru Media­fax Victor Ponta. Anterior, la Reali­ta­tea TV, Ponta a spus că "într-o evalua­re obiec­tivă a modului în care arăta Ro­­mânia în 2004, o ţară care termina­se negocierile cu Uniunea Europeană, avea una din marile creşteri economi­ce, avea o stabilitate socială importan­tă şi cum arată România în momentul în care domnul Băsescu va pleca este foarte clar că anii în care domnul Băsescu a fost preşedinte, România este mult mai îndatorată. Datoria noas­tră s-a dublat. Este o ţară cu o eco­nomie în continuă descreş­te­re şi o ţară în care, practic, trei mili­oa­ne din cei mai dinamici români sunt obligaţi să meargă în străinătate, ca să nu mai vorbesc de cei tineri. Ăsta este un bi­lanţ obiectiv, şi nu politic, şi cred, re­pet, că pentru România a fost un mare ghi­nion ca din 2004 încoace să aibă în frunte un om cu un nivel ex­trem de scăzut, şi profesional, şi, mai ales, mo­ral". Întrebat dacă vede posibi­lă o alianţă PDL-PNL, Ponta a îndemnat la o discuţie pe teme se­rioase. "Hai­deţi să vorbim de lucruri se­rioase, că alianţele pe care le face pre­şe­dintele Băsescu se dovedesc lu­cruri total neserioase", a spus Ponta la Rea­li­tatea TV. Întrebat de Media­fax dacă, în ipoteza în care după alegeri USL va avea majoritate clară, însă preşedintele, prevalându-se de articolul 103 din Constituţie, respectiv deoarece USL este alianţă, nu partid, nu va în­credinţa Uniunii formarea noului Ca­binet, Pon

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 8 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 25 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 9 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°