Când îi întrebai pe români cu mulţi ani în urmă cum se raportează la comunism (acordul faţă de afirmaţia \"comunismul a fost o idee bună, dar aplicată greşit\") descopereai că pe măsură ce înaintau în vârstă erau tot mai nostalgici. Nimic nefiresc. Cei mai în vârstă trăiseră aproape toată viaţa în interiorul acestei organizări sociale. Sursa: VLAD STĂNESCU

Mulţi spuneau că n-ar fi apucat să facă o şcoală dacă nu le-ar fi dat comuniştii şansa asta. Atunci şi-au luat cei mai mulţi o casă, o slujbă garantată după facultate sau după liceu, o butelie. Statul grijuliu dispăruse după 1989 şi aceşti vârstnici se simţeau aproape total neprotejaţi. Nimic despre libertatea de exprimare, nimic despre teroarea regimului. Pe care cei mai tineri o simţiseră altfel în ultimii ani de existenţa a lui Ceauşescu. Aşadar, dacă te uitai pe graficele sondajelor pe categorii de vârstă găseai o linie crescătoare. Cu cât vârsta era mai mare, cu atât creştea nostalgia după comunism. Între timp, unii dintre acei vârstnici au dispărut biologic, iar cei mai tineri de atunci au ajuns spre sfârşitul vieţii lor active. Între timp au apărut alţi tineri şi alţi vârstnici. Tinerii care au prins prea puţin din anii comunismului şi vârstnicii care au simţit pe pielea lor mai ales ultima perioadă a regimului Ceauşescu. Acum, când îi întrebi pe români despre comunism, distribuţia pe categorii de vârste arată altfel. "Noii" tineri ca şi vârstnicii de azi simt cam la fel despre comunism. Adică sunt de acord că ar fi fost bun dacă ar fi fost corect aplicat. Cei de vârste medii, ge­neraţiile active, pe umerii cărora cade povara fiscală a societăţii resping această idee. Pe vârstnici îi înţelegi că sunt nostalgici. Ei au apucat să se bucure de slujbe sigure, de case de la stat, de repartiţii şi raţionalizări. La tinerii de azi nu poate fi vorba de nostalgie. Mai degrabă de lipsa de informare sau, într-un c