Ignorând legea sau citind-o printre rânduri, Prefectura Timiş, invocând o sentinţă definitivă, dovedeşte un exces de zel, care iese însă din sfera legală, şi decide că primarul de Sânandrei, condamnat cu suspendare, trebuie suspendat automat şi din funcţie. Autoritatea Electorală Permanentă dovedeşte, cu Codul Penal pe masă, că decizia nu are temei legal. Ba mai mult, îi dă dreptul lui Dorel Demea să intre în cursa pentru un nou tur de scrutin.
Lege citită printre rânduri?
La începutul lunii decembrie 2001, prefectul de Timiş,Mircea Băcală, a semnat ordinul prin care primarul comunei Sânandrei, Dorel Demea, a fost suspendat din funcţie. Decizia a fost motivată prin faptul că primarul fusese condamnat la un an închisoare cu suspendare, în urma unui litigiu legat de retrocedarea unui teren proprietarilor de drept. Reprezentanţii Prefecturii argumentau că au luat această hotârâre în consens cu legea care, spuneau ei, prevede că mandatul de primar încetează în momentul unei condamnări definitive, indiferent că e vorba despre o pedeapsă cu executare sau una cu suspendare. Codul Penal spune, însă, altceva…
Prima acţiune a lui Dorel Demea, după decizia Prefecturii, a fost să o conteste în instanţă. “Am atacat în instanţă ordinul Prefecturii şi voi cere strămutarea procesului, dacă voi avea impresia că procesul nu se defăşoară în mod corect la instanţele din Timiş”, declara, la vremea respectivă, pentru TIMPOLIS, Dorel Demea. Acesta îşi explica acţiunea în instanţă îndreptată împotriva Prefecturii prin faptul că, fiind vorba de o condamnare cu suspendare, se consideră că se suspendă şi măsurile accesorii, ca atare, pedeapsa principală nefiind cu executare, nu se poate pune nici problema executării sancţiunilor accesorii.
Şi avocatul care îl reprezintă pe Dorel Demea, Arcadie Anastasescu, afirma că decizia de suspendare nu are temei leg