Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ursii polari adora mierea, iar tigrii nu

Publicat in Ziare.com, marți 13 martie 2012 ·

Daca ai o pisica, probabil stii ca nu prea o poti ademeni cu dulciuri. Foaia se schimba insa daca simte miros de carne. Acest comportament este rezultatul faptului ca pisicilor le lipseste un receptor pentru gustul dulce. Recent, oamenii de stiinta au descoperit ca si alte specii, care traiesc insa in salbaticie, au aceeasi particularitate.

Alte carnivore, insa, precum ursii, si-au pastrat acest receptor, gratie dietei extrem de flexibile, relateaza LiveScience. Daca de la inceput se consuma carne, nu mai este nevoie sa fie detectati carbohidratii (printre care si zaharul), asa ca nici a pastra acest receptor nu are niciun sens, explica cercetatorul Peihua Jiang.

Inca din 2006 se stie ca pisicilor le lipseste receptorul pentru dulce. Studiul prezent, publicat luni in jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, extinde cercetarea. In cadrul acesteia, au fost analizate 12 specii de carnivore, oamenii de stiinta oprindu-se si asupra receptorilor fiecarei grupe de animale.

Specialistii au fost interesati sa vada daca doar pisicile reprezinta exceptia sau daca aceasta particularitate a papilelor gustative are o mai larga raspandire in regnul animal. Printre animalele investigate s-a aflat cainele, dovedindu-se ca acesta are receptori pentru gustul dulce.

Insa animale precum leul de mare, vidra sau hiena, desi au receptori pentru dulce, acestia sunt nefunctionali. In cazul unui tip de delfin analizat s-a dovedit ca acesta nu are nici receptori pentru gustul amar, acesta avand foarte putine papile gustative in general.

Acest mamifer, dar si felinele, au evoluat astfel pentru ca inghit prada pe nemestecate, spun cercetatorii.

Animalele au fost expuse la gustul dulce, descoperindu-se ca ursii reactioneaza chiar si la indulcitorii artificiali.

Daca ai o pisica, probabil stii

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 50 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Joburi pentru studenți și elevi pe timpul verii: Topul domeniilor care angajează tineri fără experiență

Wall-Street.ro acum 45 minute
Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria a

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum o ora
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 45 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 50 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Moment fără precedent în SUA: 175.000 de persoane, condamnate pentru infracţiuni legate de canabis, au fost graţiate în Maryland

Mediafax acum 4 ore
Guvernatorul statului american Maryland a graţiat peste 175.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de canabis. Este cea mai mare graţiere din istoria SUA. În urmă cu aproape un an, consumul de canabis a fost legalizat în Maryland.

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 4 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°