Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţienii refuză două săptămâni de concediu în plus!

Publicat in Jurnalul, marți 13 martie 2012 ·

Să existe propunerea de prelungire a concediului cu plată de la patru la şase săptămâni anual, să organizezi referendum pentru asta, şi să spui NU. Acest lucru nu se putea întâmpla decât în Elveţia. Unde populaţia tocmai a respins o iniţiativă sindicală în acest sens, un NU majoritar fiind exprimat mai ales în zona germanofonă. Astfel, 66,5% dintre cei care au răspuns la referendum au favorizat cele patru săptămâni de concediu plătit actuale, după cum notează cotidianul Tribune de Geneve.

Legislaţia elveţiană prevede patru săptămâni de concediu plătit, dar în anumite sectoare din administraţie şi chiar din mediul privat se mai acordă nişte zile de concediu, aşa că media anuală la nivel de ţară este de cinci săptămâni. "Elveţienii au înţeles că acest lucru risca să crească rata şomajului", a dat asigurări Sabine Von Der Weid, directoare pentru politică generală a Federaţiei Întreprinderilor Romande, citată de AFP. Referendumul organizat dumi­ni­că n-a vizat doar chestiunea concediilor, ci a propus şi alte teme aflate în dezbatere. Elveţienii au acceptat, în ciuda opoziţiei Guvernului, a Parlamentului şi a cantoanelor turistice şi alpine, iniţiativa ecologistului Franz Weber, care plafonează la 20 la sută proporţia locuinţelor secundare din fiecare localitate, din dorinţa de a salva frumuseţea Elveţiei, unde există circa 500.000 de reşedinţe secundare, adică 12% din parcul total de locuinţe, potrivit statisticilor oficiale. Elveţienii au acceptat de asemenea ca beneficiile provenite din loterii şi pariuri sportive că fie integral alocate unor scopuri de utilitate publică, deşi cazinourile achită deja un impozit către stat, care îl direcţionează către bugetul de pensii.

Locuitorii din Geneva au aprobat un referendum care înăspreşte legea privind manifestaţiile, ce va permite sancţionarea mai severă a organizatorilor în cazul unor tul­bu­rări, în po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°