Un banal accident de circulaţie s-a transformat într-o bătaie în toată regula. După ce s-au tamponat în trafic, un taximetrist l-a luat la bătaie pe şoferul vinovat de nefericita întâmplare. Pentru a fi sigur că nu încasează şi el vreun pumn, taximetristul a chemat prin staţie mai mulţi colegi care i-au împărţit cu dărnicie pumni conducătorului auto vinovat.
Un accident de circulaţie petrecut în această dimineaţă pe una dintre străzile Alexandriei s-a terminat destul de rău pentru şoferul vinovat de producerea tamponării. Deşi a scăpat fără nici o zgărietură în urma coliziunii, până la sosirea organelor de poliţie acesta a încasat mai mulţi pumni de la cel pe care l-a accidentat.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11.00 la intersecţia străzilor HCC şi Cuza Vodă. Un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autobuz, nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire”, a pătruns în intersecţie fără să acorde prioritate şi a fost izbit în plin de un taxi care circula regulamentar.
Iritat de această întâmplare, taximetristul a chemat prin staţie mai mulţi colegi, pentru a-i aplica şoferului neatent o corecţie. Potrivit martorilor, în foarte scurt timp, la locul accidentului şi-au făcut apariţia mai multe taxiuri. Fără a sta prea mult pe gânduri, aceştia au început să-l bată pe şoferul autobuzului. Nici măcar strigătele disperate ale femeilor care treceau pe stradă sau rugăminţile victimei nu i-au îmbunat de taximetrişti. Doar atunci când sirenele poliţiei au început să se audă bătaia a încetat, taximetriştii fugind de la locul accidentului mai repede decât Usain Bolt la Olimpiada de la Beijing.
Deşi şoferul bătut nu a depus deocamdată plângere pe numele atacatorilor, oamenii legii spun că s-au autosesizat şi fac verificări în acest caz.
“Verificăm ipoteza unui conflict apărut între persoanele implicate în accident”, ne-a declara