Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul scade ajutorul de stat acordat Ford la 75 milioane euro

Publicat in Capital, marți 13 martie 2012 ·

Guvernul a decis, marţi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, să reducă de la 143 milioane euro la 75 milioane euro ajutorul de stat acordat companiei Ford pentru planul de investiţii din România.

”Contractul iniţial expira pe 19 martie şi a trebuit reaşezat conform noilor angajamente investiţionale ale companiei. Vechile angajamente s-au modificat radical în acest moment, având în vedere situaţia din piaţă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Întrebat dacă România va lua măsuri privind acest program de ajutor, dacă Ford nu-şi respectă noile angajamente, acesta a afirmat: ”Vor exista măsuri, evident, dar nu pornim de la ideea că Ford nu-şi respectă angajamentele”.

Potrivit noului act normativ, care modifică o Ordonanţă de Urgenţă din anul 2008, din cei 75 milioane euro acordaţi, 38 milioane euro sunt destinaţi producţiei de automobile, iar 37 milioane euro producţiei de motoare.

Până în prezent Ford a primit circa 31 milioane euro din ajutorul de stat, pentru producţia de automobile, şi încă 5,6 milioane euro pentru motoare, aceşti bani fiind luaţi în calcul în interiorul sumei de 75 milioane euro prevăzută de noua ordonanţă de urgenţă, a mai explicat Dan Suciu. Primele plăți au fost efectuate în anul 2010.

Pentru a primi ajutorul de stat, Ford se angajează la un proiect de investiţii pentru producerea de automobile în sumă totală de 618,14 milioane euro şi la un proiect de investiţii destinat produceri de motoare de 250,95 milioane euro.

Ca urmare a noului acord, Ford va realiza între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2017 o producţie de automobile de 810.000 de unităţi, iar în următorii cinci ani 1,5 milioane de unităţi, a mai spus Suciu.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Cod portocaliu de grindină, vânt şi descărcări electrice în Capitală

Mediafax acum 11 minute
Avertizarea Cod portocaliu, în vigoare până la ora 16.30, vizează municipiul Bucureşti. Potrivit ANM, se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Anterior, meteorologii au emis o avertiz

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 59 minute
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum o ora
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Adevarul acum o ora
Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 13 minute
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Peste 2.800 de angajaţi de la MAI vor asigura, duminică, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare şi locale

News.ro acum 39 minute
Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI vor asigura, duminică, un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publi

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 36 minute
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

32°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°