Dacă Traian Băsescu crede în ceva – lucru de care tot mai mulţi se îndoiesc – acel ceva este articolul 103 din Constituţie. Nu întreaga Constituţie, pe care doreşte atât de mult să o modifice, aducând-o la nivelul exigenţelor sale, ci doar articolul 103. Adică cel care i-a permis să facă ce-a vrut cu Constituţia.
Există, în desele sale luări de poziţie, această constantă, pe care a reiterat-o şi de data aceasta cu tărie: dacă aproape orice altceva poate fi negociabil, modificat, adaptat, un singur lucru rămâne imuabil – dreptul, ba chiar obligaţia preşedintelui de a încredinţa formarea guvernului partidului cu cel mai bun scor în alegeri! Cu această nouă confirmare, Băsescu înlătură orice speranţă a USL-ului că, în condiţiile în care ar obţine o majoritate parlamentară, ar putea să formeze guvernul. Nici vorbă: guvernul îl va forma partidul cu cel mai bun scor, indiferent care va fi acesta. Poate fi Dan Diaconescu, cu 12%, sau Gigi Becali, cu 10% sau chiar Emil Boc, dacă va avea mai mult ca ei. Dar în nici un caz USL-ul lui Ponta şi Antonescu. Pentru că ei sunt reprezentanţii unei structuri pe care Constituţia n-a prevăzut-o: altfel spus, guvernul ar putea fi format din orice holtei politic, dar în nici un caz de un cuplu care a fost la primărie şi la biserică şi şi-a pus pirostriile.
Nu e de mirare că Băsescu procedează în acest mod voluntar. A fost, dealtfel, soluţia miraculoasă cu care a reuşit de două ori să schimbe cursul istoriei. Odată în 2004 când a refuzat să-l desemneze pe Năstase ca să formeze noul guvern, deşi PSD-ul obţinuse majoritatea, forţând o alianţă câştigătoare prin şantajarea PUR-ului pentru obţinerea “soluţiei imorale” (pe baza faptului că Alianţa DA nu fusese înscrisă la tribunal ca formulă pre-electorală), iar a doua oară în 2009, când l-a însărcinat cu formarea noului guvern pe proaspăt demisul – prin moţiune de cenzură – Emil Boc