Multa ipocrizie si multe carcoteli circumscriu anuntatele intentii ale presedintelui Traian Basescu si ale unor factori din executiv privind proiectatele majorari salariale din iunie a.c. Cand, daca ne luam dupa litera celor ce se anunta, s-ar proiecta o revenire la normalitate, adica la nivelul de dinaintea taierii lor naprasnice cu 25%, in perioada de trista amintire.
Sa ne aducem aminte cat a plans Opozitia pe umerii napastuitilor care si-au vazut retributiile ciuntite. Cata jale si compasiune au emanat din discursurile fruntasilor ei! Cate intentii si promisiuni de a repara prejudiciul, imediat dupa ce ei vor veni la putere, nu s-au rostit!
Pe de alta parte, sa rememoram si cat de fermi au fost reprezentantii puterii in a nega orice intentii de marire a salariilor care ar fi putut, Doamne, fereste!, sa pericliteze stabilitatea macro-economica dobandita cu atata truda si sacrificii. Cate promisiuni ca orice tentatii populiste vor fi reprimate chiar daca aceasta ar insemna pierderea unor pretioase puncte in anul electoral in care ne balacim!
Si ce sa vezi?
Pe neasteptate au aparut si resursele. Dintr-o data Romania a devenit imuna la orice pericol de recesiune si a devenit perfect posibil sa apara perspective cat se poate de certe de majorare a salariilor de la 1 iunie (Ziua copilului!) cu exact 15% , ceea ce ar reprezenta o compensare totala a taierilor de salarii anterioare. Mai, sa fie! De unde, belsugul si bunastarea? Nu se stie cu precizie. Cica, o modesta crestere economica, cica niste rezerve, o mai buna colectare a taxelor, o regandire a achizitiilor publice.
Au aparut si argumente de mare rafinament. Cum ca, de exemplu, pe fondul recesiunii din spatiul UE, previzionata pentru a doua parte a anului, marirea salariilor ar fi chiar un motor al dezvoltarii economice prin sporirea cererii interne de bunuri,