Cele mai noi nume confirmate la B’estfest Summer Camp sunt Skindread (rock metal – Ţara Galilor) şi Tristania (gothic metal – Norvegia). Trupele menţionate se alătură celor deja anunţate, printre care Garbage, Pulp, Stanton Warriors, Modestep Live şi Dope D.O.D., Kreator, Moonspell, Obituary sau Messugah. După cum se ştie, B’estfest Summer Camp 2012 se va desfăşura, în această vară, pe malul Lacului Pasărea din comuna Tunari.
Trupa galeză Skindred, alcătuită din Arya Goggin (tobe), Benji Webbe (voce), Dan Pugsley (bass) şi Michael Fry (zis şi Mikeydemus) – chitară, îmbină rockul alternativ şi heavy metalul cu elemente reggae şi punk rock. Formată spre finalul anilor ’90, Skindred s-a bucurat de succes încă de la primul album intitulat „Babylon”, piese precum „Nobody”, „Preasure” sau „Selector” devenind adevărate hituri. Cu trecerea timpului, formaţia a evoluat considerabil şi s-a diversificat.
Astfel, piesele de pe „Union Black” – cel mai recent material discografic, lansat în luna aprilie a anului trecut – au prezintă noi sonorităţi, de dubstep, hip hop şi chiar drum and bass. Datorită show-urilor explozive, formaţia a devenit o prezenţă constantă pe afişul marilor festivaluri precum Download, Boardmasters, Wacken Open Air sau Sonisphere. Anul acesta, Skindred îşi trece în agendă şi B’estfest Summer Camp, unde va cânta duminică, 8 iulie.
Formaţia norvegiană Tristania, care s-a înfiinţat în 1996 şi cântă metal gothic, revine în România, după ce, în urmă cu doi ani, a urcat pe scena festivalului ARTmania din Sibiu.
Pentru prima oară în Capitală, Tristania vine în componenţa: Mariangela „Mary” Demurtas – voce, Kjetil Nordhus – voce, Anders H. Hidle – chitară, voce, Gyri Smordal Losnegaard – chitară, Einar Moen – clape, programming, Ole Vistnes – bass, Tarald Lie Jr – tobe. De-a lungul anilor, grupul – care a înregistrat mai multe schimbări de p