A incetat din viata un intelectual democrat in sensul cel mai autentic si vibrant al cuvantului. Dupa 1989, vocea distinsului istoric, fost detinut politic si activ militant al societatii civile, Șerban Rădulescu-Zoner, a rasunat intotdeauna atunci cand s-a cerut condamnarea dictaturii comuniste. A venit cu probe elocvente, cu informatii pertinente, inclusiv cele legate de colaborationismul din randul istoricilor oficiali in anii regimului comunist. Istoric de nobila vocatie, a fost, in egala masura, un marturisitor. Ca varsta, a apartinut aceleiasi generatii precum Ion Iliescu. Ca destin si ca angajament valoric, s-a situat la polul opus. Aceste lucruri trebuie rostite apasat, mai ales acum cand sunt unii care cred ca istoria reala poate fi stearsa cu buretele. Nu toata lumea a facut pactul cu Diavolul, nu toata lumea a capitulat mizerabil, nu toata lumea a uitat ce s-a petrecut in Romania comunizata. Domnul Zoner a fost un exponent a ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii. Pentru el, trecutul nu era o alta tara.
L-am cunoscut, l-am pretuit, am discutat in repetate randuri despre strategiile confruntarii cu trecutul traumatic, despre ceea ce germanii numesc Vergagenheitsbewaltigung. Era convins, si avea perfecta dreptate, ca adevarul trebuie rostit fara ambiguitati, ca democratia nu se poate cladi pe minciuni, falsificari si mistificari. La un ceas istoric cand unii socot ca anticomunismul a devenit caduc, ca este vorba de fixatiile unor monomani, este bine sa ne amintim ca lupta pentru adevar istoric nu este efectul unor conjuncturi, al unor interese partizane, ci defineste demnitatea insasi a unei comunitati politice. Vedem acest lucru in Germania si Argentina, in Bulgaria si Polonia, in Chile si Brazilia, in Mexic si Republica Dominicana.
Șerban Rădulescu-Zoner s-a născut în București, la 29 mai 1929. Doctor în istorie, a fost, până la 31
