Marți, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat opt cetăţeni români care pescuiau din patru ambarcaţiuni cu 10 plase interzise de lege, în lungime de aproximativ 300 de metri.
Dimineață, de la ora 6.00 la 7.00, pe braţul Chilia al Dunării, au fost depistaţi patru tineri cu vârste de 22 – 24 de ani, domiciliaţi în comuna Ceatalchioi din judeţul Tulcea, care pescuiau din două bărci tip lotcă cu ajutorul a șapte plase de pescuit tip avă din fir textil, în lungime de aproximativ 120 de metri.
În ambarcaţiunile celor patru a fost descoperită şi cantitatea de 56 kilograme de singer, crap şi şalău, care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
În jurul orei 15.30, au fost depistaţi doi bărbați de 43, respectiv 61 de ani, din localitatea Isaccea, care pescuiau pe fluviul Dunărea dintr-o ambarcaţiune cu motor ataşabil, având asupra lor o unealtă de pescuit tip avă în lungime de aproximativ 85 de metri.
Pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, în jurul orei 17.00, au fost depistaţi alți doi localnici de 45, respectiv 28 de ani, din Maliuc, care se aflau într-o ambarcaţiune din fibră de sticlă şi pescuiau cu două plase tip avă din aţă, în lungime de aproximativ 100 de metri.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele de pescuit, cele patru amabarcaţiuni şi un motor, valoarea totală a acestor bunuri fiind de aproximativ 9.200 lei. Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite lucrări penale pentru „nedeţinere a licenţei de pescuit pentru amabarcaţiune şi folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip setcă“.