Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronatele din turism: Imaginea României în străinătate, mai proastă decât înainte de ‘90

Publicat in Adevarul, miercuri 14 martie 2012 ·

În ultimii ani, numărul turiştilor străini care vin pe litoralul românesc este mult mai mic decât cel înregistrat înainte de anul 1990, au declarat miercuri reprezentanţii patronatelor din turism.

"După 22 de ani, România contează foarte puţin ca destinaţie turistică pe piaţa internaţională. Conta mai mult înainte de 1989", a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin, la conferinţa de deschidere a Târgului de Turism al României, care se va desfăşura între 15 şi 18 martie la Romexpo, citată de Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor patronatelor, în ultimii ani vin pe litoral maxim câteva zeci de mii de turişti străini, spre deosebire de sutele de mii de străini prezenţi în stațiunile de la Marea Neagră înainte de 1989.

"Ca să refacem imaginea turismului românesc şi să o aducem măcar la nivelul pe care îl avea înainte de 1990 ar trebui să investim în promovare câteva miliarde de euro", a spus Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

El spune că imaginea turismului este stricată şi pe plan intern, inclusiv de către MDRT, ai cărui şefi au vorbit permanent de evaziune, dar acţiunile au lipsit.

"De ani de zile vorbim de evaziune, dar nu l-am văzut pe niciunul legat pentru asta", a afirmat Murad.

Reprezentanţii patronatelor au susţinut că o parte din banii alocaţi în ultimii ani pentru promovare externă au fost cheltuiţi fără niciun folos.

"Nu ne interesează să mergem la 100 de târguri, în ţări care nu au niciun potenţial pentru noi. Sunt bani aruncaţi aiurea. Pe noi ar trebui să ne interseze doar ţările cu potenţial", a spus Martin.

Ea este susţinută şi de Murad, care afirmă că acordarea greoiae a vizelor de către România face ca fluxul de turişti din anumite ţări să fie nesemnificativ.

"De ce să ne facem reclamă în Japonia, dacă vin 10 japonezi pe an? De ce să mergem în delegaţie de 18 per

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 16 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 47 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 59 minute
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°