Până la finalul acestui an, strada Traian va fi redeschisă circulaţiei. Anunţul a fost făcut ieri de primarul Constanţei. Artera este închisă încă din vara lui 2010. Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, ieri, că până la finalul acestui an strada Traian va fi redeschisă circulaţiei. Asta pentru că, potrivit edilului-şef, investitorul Harborside Imobiliara a continuat stabilizarea malului din zonă, în pofida faptului că, pentru moment, nu se cunoaşte dacă acesta va reuşi să construiască şi centrul comercial propus iniţial. „Una peste alta, din cele discutate acum cu constructorul, până la sfârşitul anului acesta va fi terminată structura metalică şi vom reda circulaţiei strada Traian", a precizat Mazăre.
Potrivit spuselor primarului Constanţei, investiţia totală, fără însă a include aici şi valoarea clădirii viitorului mall, s-ar ridica undeva la 30 de milioane de euro. Este vorba, concret, de stabilizarea malului printr-o structură metalică, structură care vine peste cei 200 de piloni de susţinere. Această structură ar trebui să fie ulterior înglobată în structura viitoarei clădiri, adică a mall-ului. De precizat este că Mazăre a declarat că spaţiile dintre pilonii de susţinere de sub strada Traian vor fi umplute, astfel că rezultatul final va fi „un perete compact de beton".
Un fel de remember
Amintim că proiectul acestui centru comercial a debutat în 2007, atunci când Primăria Constanţa a eliberat o autorizaţie de construire. Investitorul iniţial nu a respectat cele două termene de finalizare a lucrărilor: luna august 2008 pentru consolidarea malului şi mai 2009 pentru inaugurarea mall-ului. În decembrie 2008, atunci când a inspectat şantierul, primarul Mazăre a declarat că spaţiul comercial va beneficia de 1.300 de locuri de parcare, dispuse pe cinci nivele, dintre care trei sub nivelul străzii, iar două deasupra.
Ulterior