Bugetari, corporatişti, oameni simpli sau admiratori ai rigorilor matematice se bulucesc la fiecare sfârşit de săptămână spre agenţiile de pariuri, în căutarea relaxării financiar.
Oficial, nu există un număr definitiv al agenţiilor de pariuri din România. Dar există un an: 2007. De atunci lucrurile au luat-o razna, se spune. De la blocarea pieţei de muncă, tăierile salariale de peste tot, organigramele restrânse şi valurile de scumpiri. În România se pariază mult şi, în general, de foame. Nu prea vezi prin agenţiile de pariuri oameni în căutare de adrenalină sau, pur şi simplu, încercând să-şi petreacă plăcut timpul liber. Se pariază cu disperare, cu muşchii feţei încordaţi, se pariază obsesiv şi cu rugăciuni şi înjurături în minte şi pe buze.
În România, pariatul a ajuns o formă de viaţă. Pentru unii chiar o alternativă de supravieţuire. Se pun la bătaie banii din salariu, banii soţiei, ai părinţilor, împrumuturi de la vecini, prieteni sau cunoscuţi, ba chiar şi banii de ţigări sau de bere. Şi se aşteaptă salvarea, golul izbăvitor, un penalty de nicăieri, vreo sclipire a unui fotbalist plătit cu milioane de euro pe an. Din 2007 încoace, agenţiile de pariuri au împânzit toate cartierele din România. Internetul asudă de la numărul agenţiilor online, iar site-uri de ponturi sunt cu sutele. Se încearcă enorm, se câştigă prea puţin, mai degrabă ocazional sau total întâmplător.
În spatele ecranelor, pe care curg cifrele, cote şi câştiguri posibile, stau poveştile oamenilor. Îi puteţi vedea, poate, din stradă, captivi prin fumul de ţigară gros, cu privirile alea de oameni pierduţi, aşteptând minunea. Când aceasta vine, nu e însoţită de vreo vindecare miraculoasă, ci de un drum la casierie. De cele mai multe ori însă, minunea nu apare. Şi atunci oamenii pleacă, singuri, privind listele cu meciurile de a doua zi.
Zâmbetul lui Karim ş