România a înregistrat cea mai mare creștere din Uniunea Europeană a numărului de mașini noi înmatriculate în lunile ianuarie și februarie, peste 54%, în condițiile în care media europeană a indicat o scădere de 8,3%. Sursa: Sorin Antonescu
Românii au înmatriculat 9.063 de mașini noi în preimele două luni ale anului, comparativ cu doar 5.886 în perioada similară din 2011, potrivit raportului publicat astăzi de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA). În luna februarie ne-am situat pe locul al doilea după Estonia, cu o creștere de 27,4%, de la 3.238 de autoturisme la 4.126.
Chiar și așa, țara noastră rămâne pe unul din ultimele locuri din Europa în privința numărului înmatriculărilor pe cap de locuitor. Ungaria, care are o populație la jumătate față de cea a României, a avut 9.197 de înmatriculări de mașini noi în primele două luni ale anului, Slovacia a avut 10,171 de înmatriculări la 5,4 milioane de locuitori, Polonia 48.169 la 38,6 milioane de locuitori, iar Cehia 26.465 la doar 10,6 milioane de locuitori.
Ca să nu mai vorbim de țările vestice, unde în ciuda scăderii procentuale raportul rămâne de o mașină la 150-250 de locuitori pe primele două luni din 2012, de zece ori mai mic decât în România.
Dacia nu mai urmează trendul pieței locale
Creșterea înmatriculărilor în România nu s-a mai văzut și într-o îmbunătățire a cifrelor Dacia, așa cum se întâmpla de obicei înainte de criza economică. Producătorul de la Mioveni a avut o scădere a numărului de înmatriculări de 6% în primele două luni din 2012 la nivelul Uniunii Europene, stând mai bine, totuși, decât media de 8,3%.
Cu o cotă de piață de 1,9%, Dacia se menține peste nume importante ale industriei auto, precum Chevrolet, Volvo, Alfa Romeo, în ceea ce privește înmatriculările în UE, și amenință pozițiile Seat și Kia.