Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a făcut MRU la Bruxelles. Barroso: Cred că este corect ca România să adere la zona Schengen

Publicat in Gandul, joi 15 martie 2012 ·

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, a declarat, la finalul vizitei de lucru cu Mihai-Răzvan Ungureanu, că România este îndreptăţită să facă parte din spaţiul Schengen şi că ţara noastră a înregistrat progrese semnificative în domeniul reformei Justiţiei şi al combaterii corupţiei.

La rândul lui, MRU a declarat că principalul subiect de discuţie cu preşedintele Comisiei Europene a fost incapacitatea României de a accesa mai multe fonduri comunitare. "Noi avem un angajament în perioada următoare pentru a îmbunătăţi semnificativ această rată (de absorbţie a fondurilor, n.red.). Am mai spus-o, sunt bani care costă puţin când îi ai şi foarte mult când îi pierzi", a declarat primul-ministru român.

Aceasta este prima vizită pe care Mihai-Răzvan Ungureanu o face la Bruxelles în calitate de premier al României. Şeful executivului s-a întâlnit şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cu care a discutat despre atitudinile xenofobe din Europa, care îi vizează şi pe cetăţenii ţării noastre.

Mihai-Răzvan Ungureanu este însoţit la Bruxelles de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi de ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu. Premierul român avea programată o întâlnire şi cu omologul belgian, Elio Di Rupo, însă acesta din urmă a anulat întrevederea, din cauza accidentului grav din Elveţia, în care au murit 22 de copii belgieni.

Iată care au fost principalele declaraţii ale lui MRU şi Jose Manuel Barroso, după întâlnirea lor de la Bruxelles:

UPDATE 18.28Jose Manuel Barroso, despre criza monedei euro: Moneda euro este şi va rămâne o monedă stabilă. Nu există o criză a monedei euro, ci a datoriilor unor state din zona euro. Acum situaţia din zona euro este mai bună decât a fost, dar încă n-am ieşit din criză, situaţia este fragilă şi, de aceea, trebuie ca eforturile noastre de dezvoltare fiscală

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov caută o minoră în vârstă de 12 ani, din oraşul Bragadi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 22 minute
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum 52 minute
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum o ora
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 3 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Motociclism: Accident teribil la Honda Junior Cup, în Brazilia. Un pilot în vârstă de doar nouă ani a murit

News.ro acum 2 ore
Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament la o competiţie de juniori din Brazilia, relatează BBC. Lorenzo Somaschini concura vineri în

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum o ora
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

29°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°