Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talibanii au suspendat discuţiile de pace cu americanii. Hamid Karzai cere retragerea militarilor SUA din satele afgane

Publicat in Gandul, joi 15 martie 2012 · ·

Rebelii talibani au anunţat joi, într-un comunicat, suspendarea discuţiilor preliminare aflate în curs cu americanii pentru a pune capăt conflictului din Afganistan, relatează AFP, citată de Mediafax. Tot astăzi, preşedintele afgan Hamid Karzai a cerut retragerea americanilor din toate satele şi predarea controlului securităţii ţării anul viitor, informează The Guardian.

Înlăturaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie militară condusă de Statele Unite, talibanii conduc de atunci o rebeliune sângeroasă împotriva autorităţilor de la Kabul şi a aliaţilor lor din cadrul Forţei NATO (ISAF). Ei au invocat ca motiv pentru suspendarea discuţiilor "cererile inacceptabile" făcute de SUA în timpul negocierilor. Anunţul este o lovitură dură pentru strategia politică a coaliţiei NATO în Afganistan şi vine la câteva zile după ce un militar american a împuşcat 16 civili, între care şi nouă copii. Talibanii nu au explicat în comunicatul lor care sunt cererile SUA ce i-au făcut să renunţe la discuţiile de pace, dar au descris atitudinea Washington-ului ca fiind "slabă, nesigură şi vagă", relatează The Guardian.

La doar câteva minute de la anunţul rebelilor, preşedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut retragerea tuturor trupelor americane din sate, scrie The Guardian. Într-o declaraţie făcută după întâlnirea cu Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, Karzai a cerut ca eforturile SUA să se concentreze pe asistenţă economică şi reconstrucţie. Dacă ISAF se va conforma cererii preşedintelui afgan, ar însemna sfârşitul actualei strategii militare în Afganistan, care încearcă să forţeze o retragere a talibanilor câştigând sprijinul civililor sat după sat.

Ba mai mult, Karzai vrea grăbirea procesului de predare a securităţii ţării, care, potrivit calendarului actual, ar urma să aibă loc spre sfârşitul anului 2014. "Suntem pregătiţi să preluăm contr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°