Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shopping şi sânge: E-mailurile unui preşedinte rupt de realitate . The Guardian a pus mâna pe corespondenţa electronică a lui Bashar al-Assad

Publicat in Jurnalul, joi 15 martie 2012 ·

Cotidianul britanic The Guardian a dat publicităţii miercuri o serie de e-mailuri primite sau transmise de către preşedintele sirian Bashar al-Assad, despre care susţine că ar fi fost "obţinute” de oponenţi ai regimului de la Damasc. Chiar dacă recunoaşte că este imposibil să se îndepărteze totalmente existenţa unor falsuri printre cele 3.000 de e-mailuri aflate în posesia sa, The Guardian susţine că a efectuat o serie de verificări, care au dus redacţia la concluzia că aceste mesaje sunt autentice. Publicarea lor intervine într-un moment simbolic pentru represiunea mişcării de contestare a puterii siriene: se împlineşte un an de la declanşarea revoltelor care, potrivit opoziţiei siriene, s-ar fi soldat cu moartea a 9.000 de persoane.

Cea mai importantă informaţie care reiese din mesajele date publicităţii este, dat fiind contextul actual, faptul că Bashar al-Assad ar fi primit sfaturi din partea Iranului de înnăbuşire a mişcării contestatare. Dar din aceleaşi documente reiese că Assad ar fi luat în râs promisiunile de reformă pe care le-a făcut în public, iar în paralel soţia sa se ocupa cu shopping-ul de lux online.

Potrivit Guardian, e-mailurile ar fi fost primite de preşedintele sirian şi de către soţia sa Asma între sfârşitul lui martie 2011 şi februarie 2012, ulterior încăpând pe mâna unei "surse a opoziţiei siriene”. Interesantă este şi oferta de exil venită din partea Qatarului pentru cuplul prezidenţial sirian, dar şi ceea ce pare a duce la concluzia că familia Assad este cam ruptă de realitate, Prima Doamnă a ţării ocupându-se cu achiziţionarea de bijuterii şi mobilier de lux din Occident, iar preşedintele însuşi fiind preocupat să-şi procure muzică de la iTunes, pentru iPad-ul personal.

Muzică de la iTunes pentru iPad

La 5 februarie 2012, când, cu o zi înainte, puterea de la Damasc lansase unul dintre cele mai sângeroa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 35 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 44 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 34 minute
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 5 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 2 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°