Una dintre categoriile de situaţii umilitoare la care a fost supus Traian Băsescu de-a lungul mandatului său prezidenţial a fost aceea a numirii unor oameni de doi bani în funcţii cheie ale statului.
Şirul erorilor flagrante de evaluare a început odată cu primul guvern al Alianţei DA, când jumătate dintre miniştri au fost nominalizaţi de el însuşi. Printre aceştia, funcţionari de la Primăria Capitalei, propulsaţi din scaunele descleiate ale diferitelor direcţii în fotoliile capitonate de miniştri. Va rămâne demnă de Cartea Recordurilor nominalizarea unei domnişoare blonde – Pârvulescu pe nume – pentru funcţia de ministru al Integrării Europene, persoana în cauză demonstrând la audierea din Parlament că habar n-avea cu ce ar fi trebuit să se ocupe un astfel de minister. De tot râsul a fost şi numirea noului ministru al Transporturilor, un domn pe nume Dobre, care se ocupa anterior de maşinile Primăriei, a cărui unică performanţă a rămas păguboasa încercare de reziliere a contractului cu Bechtel, care a provocat ministerului pierderi uriaşe.
Situaţii umilitoare a avut de înfruntat preşedintele şi la numirile din propriul său staff. În aceeaşi carte a recordurilor va rămâne şi prestaţia doamnei Udrea, făcută din jurisconsult la Primărie, şefă a Cancelariei prezidenţiale, care habar n-avea că Norvegia nu e în UE şi că nu are preşedinte, în toiul pregătirii unei vizite oficiale în ţara nordică. Şi mă rezum la atâta, ca să nu mai pomenesc alte câteva nume ai căror purtători au comis isprăvi de neuitat.
Dar, poate că cea mai umilitoare experienţă a preşedintelui rămâne numirea în fruntea guvernului a celui mai şters, mai lipsit de personalitate şi de simţ al ridicolului exemplar din colecţia sa de politicieni de casă: Emil Boc. Cel care a selectat veritabile echipe înzestrate după chipul şi asemănarea sa, pentru a fi puse în fruntea unor ministere-cheie. A